Câteva cuvinte despre noi:
Idea unei asociaţii s-a născut în capul
câtorva studenţi universitari, în noiembrie 2005. Am considerat că ar fi mai
bine să transformăm lenea noastră de zi cu zi într-o formă de activitate, şi să
facem ceva în favoarea protejării mediului înconjurător la nivel local şi la un
nivel mai înalt. În curând a fost fundată Asociaţia "Secuii Verzi".
Aceasta a fost clipa în care micuţa
noastră furnică, simbolizând asociaţia noastră, a pornit să cucerească lumea,
răspândind ideile noastre, anume că soluţiile nu trebuie aşteptate mereu de la
alţii, că oamenii nu ar trebui să fie pur şi simplu observatorii lucrurilor care
au loc în jurul lor. Activităţile mai mici de la început au dat loc treptat unor
programe mai complexe şi variate. Între timp am încercat/încercăm să dezvoltăm
anumite domenii de activitate, focusând programele noastre asupra unor probleme
anume: acestea sunt legate de deşeuri şi consumaţia conştientă.
Oamenii de felul nostru,
numiţi şi "mâncători de spanac" sunt criticaţi în multe moduri, de multe ori
sunt consideraţi oameni răi, care se opun noutăţilor, cărora le face plăcere
blocarea unui plan sau a unei investiţii. Totuşi, cu siguranţă putem vorbi şi
despre o altă categorie: de protectori ai mediului. Ei consideră, că înainte de
a distruge ireversibil mediul înconjurător, ar trebui să ne oprim puţin, şi să
ne gândim şi la consecinţele de lungă durată. Noi dorim să fim incluşi în acest
grup de oameni. De obicei deciziile luate de oamenii comuni sunt influenţate de
bani şi de dorinţa pentru o viaţă mai bună, iar grija lor pentru protejarea
naturii apare doar ca o influenţă foarte slabă. Ca asociaţie ştiinţifică
independentă noi dorim să schimbăm faptul acesta!